Anchetă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după ce o asistentă ar fi murit de epuizare

Anchetă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după ce o asistentă ar fi murit de epuizare
Publicat: 08/10/2016, 11:58

Asistenta s-a simțit rău timp de o săptămână și chiar i s-a spus să nu mai vină la serviciu, însă aceasta ar fi refuzat, potrivit directorului Spitalului de Pediatrie Sibiu, Stelian Banciu.

„Ce știm deocamdată este că încă de luni, când a intrat în tură, cu o săptămână înainte de deces, colegele au văzut că nu se simte bine, iar a doua și a treia zi, respectiv marți și miercuri, a avut liber. Joi a venit la serviciu, însă nu se simțea bine. I s-a spus să nu mai vină vineri, dar a intrat în turele de noapte sâmbătă și duminică. Sâmbătă nu s-a simțit bine, dar a insistat să își facă și tura de duminică, pentru că, de luni, ar fi urmat să intre în concediu”, a declarat sâmbătă, dr. Stelian Banciu, directorul Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

Întrebat dacă din cauza lipsei de personal asistenta nu a putut să își ia liber, dr. Banciu a spus că există, într-adevăr, lipsă de personal, însă nu s-a pus niciodată problema ca un angajat să nu își poată lua concediu medical din acest motiv.

Una dintre mămicile care erau internate în Spitalul de Pediatrie din Sibiu și care a vorbit cu asistenta care a decedat, ar fi auzit și cum aceasta spunea nu își poate lua liber.

„Nu pot să îmi iau liber, dau peste cap tot graficul de luna aceasta – acestea au fost vorbele spuse de asistenta care vorbea la telefon. Asta se întâmpla duminică seara. Era vizibil de sâmbătă seara că nu se simțea bine și abia se ținea pe picioare. Am îndrăznit să o întreb dacă se simte atât de rău de ce nu stă măcar o zi – două acasă. Mi-a răspuns că nu poate căci nu există personal de rezervă. Cu toate acestea, după ce a terminat tratamentele a deschis ușa salonului și ne-a spus să mergem la ea pentru orice avem nevoie, la orice oră.(…) Duminică seara a apărut din nou la muncă și lucrurile au decurs la fel ca sâmbătă. Singura schimbare a fost că ea se simțea mai rău. Luni dimineața a ieșit din tură și a plecat cu soțul, care a venit să o aștepte.(…) A făcut stop cardio-respirator în mașină și, cu toate eforturile celor de la Urgențe, nu s-a mai putut face nimic. Avea 30 de ani iar acasă o aștepta un copilaș de 3 ani”, a scris femeia pe un grup de facebook, dedicat mamelor care își internează copiii la Pediatrie, în Sibiu.

Primul medic care a luat atitudine în acest caz este șeful secției Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, care spune că a „pierdut un om de echipă”.

„Lipsa de personal duce la epuizarea celor care trebuie să muncească cât pentru doi – trei sau chiar mai mulți. Iar epuizarea duce la boală. Și boala lasă în urmă copii orfani. Precum în cazul Monicăi. A murit, bolnavă și epuizată, o asistentă de 30 de ani, din Spitalul de Pediatrie. (…) Când am văzut fețele colegelor mele, toate, am înțeles că am pierdut un om din echipă. O echipă mai mare decât cea din care credeam până acum că fac parte. Echipa specială a celor care îngrijesc copii dincolo de orice, de propria lor familie și de propria lor sănătate”, scrie pe site-ul de socializare, dr. Livia Ognean, medic șef al secției Neonatologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Medicul face o comparație între România, unde în secția de nou-născuți o asistentă îngrijește 15 – 20 copii, față de alte țări civilizate, unde o asistentă are în grijă 5-7 bebeluși.

„Afară, o asistentă de terapie intensivă îngrijește doar un singur copil. Cel mult doi pe aici – pe acolo, prin țările mai sărace. Nu 5-7 ca la noi. O asistentă în secția de nou-născuți îngrijește 5-7 copii, nu 15-20 ca la noi. După atâția ani și atâtea eforturi pot spune că fac parte dintr-o echipă de eroi”, a mai scris dr. Ognean

Surse din cadrul Spitalului spun că la autopsie, asistentei care a murit la puțin timp după ce a ieșit din gardă, în 3 octombrie, i-a fost descoperit un edem pulmonar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...